• info.edukind@gmail.com

Sprijin pentru parinti singuri

Impactul emotional al separarii / divortului asupra membrilor familiei

In caz de separare/divort, sanatatea emotionala a copiilor este puternic amenintata. Aceasta depinde intr-o masura decisiva de sanatatea emotionala a parintelui rezident si de calitatea relatiei dintre parinti dupa separare.

Parintele singur are nevoie de sprijin exterior pentru a rezolva problemele care in mod normal sunt rezolvate de doua persoane. Printre problemele care apar in urma separarii parintilor putem enumera: suferinta copiilor de a fi despartiti de parinti si uneori chiar de spatiul casei in care au crescut, dificultati financiare, singuratatea, probleme de sanatate, depresia, probleme legate de viata cotidiana, suferinta provocata de faptul ca parintele va trebui sa isi creasca singur copilul, suferinta provocata de despartirea de proprii copii, gasirea unei linii de mijloc intre viata profesionala si cea personala, suferinta privind stigmatizare sociala, pierderea si / sau deteriorarea relatiilor sociale.

Crearea EduKIND a fost posibila, in foarte mare parte, prin solidarizarea emotionala a unor femei, aflate in acelasi context de viata ~ mame singure.

Intelegem, asadar, ca poate fi linistitor si reconfortant sa stii ca si alte persoane au trecut prin experiente similare si ca, in timp, au gasit solutii viabile pentru a face fata unor probleme ce pareau insurmontabile.

Credem in posibilitatea de a transforma o experienta personala dificila in oportunitati de crestere si dezvoltare, atat pe plan personal, cat si profesional.

Te asteptam cu drag intr-un spatiu in care, emotional, te vei simti in siguranta si in care speram sa iti putem oferi raspunsurile pe care le cauti in acest moment.

Echipa EduKIND

Consiliere si psihoterapie individuala

Beneficii: In cadrul sedintelor de consiliere si psihoterapie individuala, persoanele care trec prin dificultati emotionale si de adaptare, gasesc un spatiu in care suferinta lor este auzita si inteleasa. Totodata, li se ofera un sprijin specializat centrat pe reducerea sau eliminarea simptomelor sau starilor de suferinta psihosomatice si/sau psihosociale și comportamentelor disfunctionale. Printr-un astfel de proces, se stimulează dezvoltarea personala si se creeaza premisele pentru o angajare sociala activa si un stil de viata sanatos.

Grup de sprijin (psihoterapie de grup)

Beneficiile grupului de sprijin sau ale psihoterapiei de grup: primirea si oferirea sustinerii si feed-back-ului, imbunatatirea relatiilor si a comunicarii interpersonale, exprimarea onesta si directa a propriilor sentimente, experimentarea de noi comportamente interpersonale, cresterea increderii in propria persoana, imbunatatirea imaginii de sine si a stimei de sine, realizarea unei schimbari personale in interiorul grupului, cu asteptarea de transferare/extrapolare a invatarii socio-emotionale in viata din exteriorul grupului.

Webinar - Sprijin emotional pentru mamele singure

EduKIND, in parteneriat cu Work at Home Moms, a organizat in 2017 un webinar prin intermediul caruia am oferit gratuit consiliere psihoterapeutica mamelor singure. 

Echipa EduKIND a invitat mamele singure la o discutie in care am putut vorbi deschis, cu acceptare si empatie, despre multiplele dificultati pe care o mama le intampina in urma unui proces de separare / divort.

Maria, psihoterapeut cu experienta in sprijinul emotional al copiilor si adultilor, a oferit sprijin in intelegerea numeroaselor paliere vulnerabile care apar in urma separarii parintilor si care pot afecta pe termen lung dezvoltarea copilului.

Georgiana, antreprenor educational, a impartasit parcursul personal din momentul separarii, impactul emotional si solutiile identificate pentru a raspunde nevoilor copilului, dar si ale ei, ca mama singura.

Participantele au avut posibilitatea de a adresa intrebari specifice situatiei personale de separare / divort, in legatura cu sanatatea emotionala a copilului, a parintilor si a relatiei dintre parinti, la care au primit raspunsuri din partea unui psihoterapeut.

EduKIND si Work at Home Moms garanteaza confidentialitatea participarii si a discutiilor.

Ateliere de comunicare relationala prin Metoda ESPERE dedicate parintilor singuri 

Cum vorbim copiilor despre separare / divort? Cum functionam ca familie mono-parentala sau recompusa?

Atelierul 1: Introducere în conceptele și instrumentele Metodei ESPERE®: - despre relație (cu specificitatile relatiei de cuplu si relatiei părinte-copil), diferențierea persoanei de comportamentul ei și a relației de sentimente. Mesajele care circulă în cadrul relației (mesaje cadou și mesaje toxice). Ce se întâmplă în cadrul unei relații de cuplu și apoi de părinți, cum se amestecă cele două și cum situațiile nerezolvate din cadrul relației de cuplu afectează relațiile fiecărui părinte cu copiii. Vizualizare și lucru concret pe exemplele participantelor la curs.

Atelierul 2: Cum explicam si aratam copiilor relatiile (vizualizare cu obiecte): de cuplu, de parinti sau în familiile recompuse (daca exista exemple concrete printre participante). Demersul de separare sau doliu dupa relatia de cuplu (efect terapeutic pentru cel care face demersul). Vizualizare si lucru concret pe exemplele participantelor la curs.

Mentor: Dana Dragomirescu, Trainer si consultant in comunicare relationala prin Metoda ESPERE®

 

 

Ateliere invatare socio-emotionala pentru copiii parintilor singuri - se pot desfasura in paralel cu activitatile de grup pentru parinti (grup de sprijin / ateliere de comunicare relationala). 

Atelierele sunt structurate sub forma unor psihoterapii de grup. Intr-un cadru securizant si ludic, ghidati de specialisti in domeniul psihoterapiei, copiii sunt ajutati sa internalizeze invatarea socio-emotionala prin dezvoltarea capacitatii /abilitatilor de a recunoaste, exprima si gestiona emotiile, de a-si exprima empatia, de a interactiona in mod sanatos emotional cu ceilalalti, de a-si rezolva constructiv conflictele, de a-si dezvolta rezilienta (capacitatea de adaptare la schimbari neasteptate sau la diferite situatii dificile, fara a fi coplesiti de evenimente). Jocul terapeutic este esential atat pentru dezvoltarea emotionala armonioasa, cat si pentru cea cognitiva, astfel incat, vom folosi metode creative (povesti terapeutice, desen, pictura, modelaj, joc de rol etc) pentru a raspunde provocarilor asociate ambelor dimensiuni ale personalitatii copiilor.

Beneficii: Rezultatul atelierelor va insemna dobandirea de catre copii a intelegerii propriilor ganduri, sentimente si comportamente prin examinarea tiparelor relationale atat in cadrul atelierelor, cat si in afara lor, deci, in esenta, o comunicare mai eficienta cu cei din jur, fie ei copii sau adulti. Acest tip de intelegere va facilita schimbarea comportamentelor copiilor intr-unele mai bine adaptate la realitatea cotidiana si la cerintele mediului scolar.